§ 29. - Decizia 685/2015 [R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 5 pct. 35 şi art. 38 alin. (2) din Legea serviciului public de alimentare cu energie termică nr. 325/2006

M.Of. 89

În vigoare
Versiune de la: 5 Februarie 2016
18. Din punctul de vedere al regimului juridic, proprietatea comună pe cote-părţi se împarte în coproprietate obişnuită şi temporară şi coproprietate forţată şi perpetuă, iar în cazul coproprietăţii forţate asupra dotărilor şi utilităţilor comune dintr-un imobil cu mai multe locuinţe, potrivit art. 3 lit. c) din Legea nr. 230/2007, obiectul proprietăţii comune forţate îl constituie toate părţile dintr-un condominiu care nu sunt apartamente sau spaţii cu altă destinaţie decât aceea de locuinţă, sens în care este Decizia nr. 376 din 26 iunie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 594 din 8 august 2014. Referitor la părţile comune din clădirile cu etaje şi apartamente, exercitând controlul de constituţionalitate asupra unor prevederi din Legea locuinţei nr. 114/1996, Curtea a reţinut caracterul perpetuu al coproprietăţii, ieşirea din indiviziune nefiind posibilă (a se vedea în acest sens Decizia nr. 20 din 21 ianuarie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 229 din 4 aprilie 2003).