§ 78. - Decizia 679/2023 a ICCJ - Secţia de contencios administrativ şi fiscal pentru anularea art. 66 din Normele de aplicare a prevederilor Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, aprobate prin H.G. nr. 257/2011

M.Of. 193

În vigoare
Versiune de la: 7 Martie 2023
De altfel, prevederile actului normativ de rang superior, respectiv cele ale art. 85 alin. (1) din Legea nr. 263/2010, au fost supuse interpretării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, care prin Decizia nr. 19/2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 587 din 16 iunie 2022, a reţinut următoarele: