§ 36. - Decizia 679/2012 [R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 97 alin. (1) şi (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România

M.Of. 681

În vigoare
Versiune de la: 2 Octombrie 2012
În Cauza Abou Amer împotriva României, instanţa europeană de contencios al drepturilor omului a respins plângerea referitoare la aspectul luării în custodie publică şi a reţinut după cum urmează: "Măsura a fost luată în cauză printr-o decizie a unui procuror pe o perioadă iniţială de 30 de zile şi prelungită apoi de instanţă într-o procedură caracterizată de contradictorialitate. Curtea este mulţumită că legea naţională a fost respectată în cauză şi că măsura a fost luată cu unicul scop de a facilita îndepărtarea de pe teritoriul [statului român] a reclamantului. Realităţile cazului indică faptul că pe timpul perioadei custodiei, autorităţile au făcut eforturi active pentru îndepărtarea din ţară a petentului" (paragraful 40).