§ 36. - Decizia 676/2016 [R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. III alin. (1) lit. a) pct. (vi) şi alin. (2) din Legea nr. 169/1997 pentru modificarea şi completarea Legii fondului funciar nr. 18/1991

M.Of. 127

În vigoare
Versiune de la: 17 Februarie 2017
26. În ceea ce priveşte primul aspect al criticii de neconstituţionalitate, Curtea reţine că imprescriptibilitatea unei acţiuni în constatarea nulităţii absolute a unui act juridic încheiat cu nerespectarea dispoziţiilor legale imperative este justificată prin natura interesului ocrotit prin norma a cărei respectare se cere, şi anume un interes general, obştesc, în speţă fiind vorba de necesitatea constituirii sau reconstituirii dreptului de proprietate privată asupra unor terenuri forestiere în favoarea foştilor proprietari, iar nu a altor persoane care nu sunt îndreptăţite, întrucât nu au deţinut astfel de bunuri imobile, anterior Legii fondului funciar nr. 18/1991. Din această perspectivă, a reconstituirii dreptului de proprietate privată în favoarea foştilor proprietari, prevederile legale criticate reprezintă o consacrare legală a principiilor constituţionale privind garantarea şi ocrotirea proprietăţii private, cuprinse în art. 44 alin. (1) teza întâi şi alin. (2) teza întâi din Constituţie.