§ 30. - Decizia 666/2022 [R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 48 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice
M.Of. 253
În vigoare Versiune de la: 28 Martie 2023
24. Cu privire la susţinerea potrivit căreia nu pot fi determinate cu exactitate acele condiţii de drum pentru care trebuie adaptată viteza şi în ce limite trebuie adaptată, Curtea constată că aceasta nu poate fi reţinută. Astfel, referitor la regimul legal de viteză, prin Decizia nr. 651 din 29 septembrie 2020, paragrafele 17 şi 18, Curtea a observat că, potrivit art. 49 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, limita maximă de viteză în localităţi este de 50 km/h, iar pe anumite sectoare de drum din interiorul localităţilor administratorul drumului poate stabili, pentru autovehiculele din categoriile A şi B, şi limite de viteză superioare, dar nu mai mult de 80 km/h. De asemenea, limitele de viteză mai mari de 50 km/h se stabilesc numai cu avizul poliţiei rutiere, iar pe anumite sectoare de drum, ţinând seama de împrejurări şi de intensitatea circulaţiei, administratorul drumului, cu avizul poliţiei rutiere, poate stabili şi limite de viteză inferioare, dar nu mai puţin de 10 km/h pentru tramvaie şi de 30 km/h pentru toate autovehiculele. Limitele maxime de viteză în afara localităţilor sunt: a) pe autostrăzi - 130 km/h; b) pe drumurile expres sau pe cele naţionale europene (E) - 100 km/h; c) pe celelalte categorii de drumuri - 90 km/h. Totodată, potrivit art. 50 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, vitezele maxime admise în afara localităţilor pentru categoriile şi subcategoriile de autovehicule prevăzute la art. 15 alin. (2) din actul normativ anterior menţionat sunt următoarele: a) 130 km/h pe autostrăzi, 100 km/h pe drumurile expres sau pe cele naţionale europene (E) şi 90 km/h pe celelalte categorii de drumuri, pentru autovehiculele din categoriile A şi B; b) 110 km/h pe autostrăzi, 90 km/h pe drumurile expres sau pe cele naţionale europene (E) şi 80 km/h pe celelalte categorii de drumuri, pentru autovehiculele din categoriile C, D şi subcategoria D1; c) 90 km/h pe autostrăzi, 80 km/h pe drumurile expres sau pe cele naţionale europene (E) şi 70 km/h pentru celelalte categorii de drumuri, pentru autovehiculele din subcategoriile A1, B1 şi C1; d) 45 km/h, pentru tractoare şi mopede. Alin. (2) şi (3) ale art. 50 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 stabilesc că viteza maximă admisă în afara localităţilor pentru autovehiculele care tractează remorci sau semiremorci este cu 10 km/h mai mică decât viteza maximă admisă pentru categoria din care face parte autovehiculul trăgător, iar viteza maximă admisă pentru autovehicule cu mase şi/sau gabarite depăşite ori care transportă produse periculoase este de 40 km/h în localităţi, iar în afara localităţilor de 70 km/h. Totodată, potrivit alin. (4) al art. 50 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, viteza maximă admisă în afara localităţilor pentru autovehiculele ai căror conducători au mai puţin de un an practică de conducere sau pentru persoanele care efectuează pregătirea practică în vederea obţinerii permisului de conducere este cu 20 km/h mai mică decât viteza maximă admisă pentru categoria din care fac parte autovehiculele conduse.