§ 26. - Decizia 666/2022 [R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 48 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice

M.Of. 253

În vigoare
Versiune de la: 28 Martie 2023
20. Astfel, referitor la pretinsa lipsă de claritate şi previzibilitate a dispoziţiilor art. 48 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, prin Decizia nr. 651 din 29 septembrie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1319 din 31 decembrie 2020, şi Decizia nr. 235 din 8 aprilie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 553 din 28 mai 2021, Curtea Constituţională a respins ca neîntemeiată excepţia, reţinând că dispoziţiile legale criticate fac parte din capitolul V Reguli de circulaţie, secţiunea Reguli pentru circulaţia vehiculelor, subsecţiunea Viteza şi distanţa dintre vehicule şi stabilesc în sarcina conducătorului de vehicul respectarea regimului legal de viteză şi adaptarea acesteia în funcţie de condiţiile de drum, astfel încât să poată efectua orice manevră în condiţii de siguranţă, sens în care a redat in extenso normele incidente.