§ 17. - Decizia 666/2022 [R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 48 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice

M.Of. 253

În vigoare
Versiune de la: 28 Martie 2023
13. Judecătoria Dorohoi apreciază că obligaţia prevăzută de dispoziţiile legale criticate, respectiv aceea de a adapta viteza la condiţiile de drum pentru a se putea efectua orice manevră în condiţii de siguranţă, nu poate fi detaliată de către legiuitor, dată fiind multitudinea de situaţii care se pot ivi în practică şi în care conducătorii auto trebuie să acţioneze prin adaptarea vitezei. Nu se pot stabili reguli detaliate pentru adaptarea regimului de viteză în raport cu absolut toate situaţiile nefavorabile care pot să apară în concret, situaţii care pot fi dintre cele mai diverse şi care pot fi date de starea drumului, condiţii meteorologice, trafic aglomerat, tipuri de autovehicule, comportamentul pietonilor, comportamentul celorlalţi participanţi la trafic, astfel că pentru fiecare situaţie îi revine organului judiciar sarcina să aprecieze, în funcţie de probatoriul administrat, în ce măsură conducătorul auto a respectat dispoziţiile art. 48 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002.