§ 16. - Decizia 666/2022 [R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 48 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice
M.Of. 253
În vigoare
Versiune de la: 28 Martie 2023
12. Judecătoria Răcari apreciază că textul de lege criticat este clar, previzibil şi nu conduce la restrângerea dreptului unei persoane la evaluarea adaptării vitezei în funcţie de condiţiile de drum şi la efectuarea manevrei pe care o consideră potrivită în funcţie de împrejurările concrete. Totodată, legiuitorul nu poate enumera totalitatea situaţiilor ce pot interveni între participanţii la trafic, astfel că respectarea regimului legal de viteză şi adaptarea acestuia la condiţiile de drum, chiar prin deplasarea cu o viteză mai mică decât limita legală de viteză, revin conducătorului auto.