§ 9. - Decizia 666/2021 [R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 74^1 lit. a) teza a doua din Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului

M.Of. 119

În vigoare
Versiune de la: 7 Februarie 2022
6. Se apreciază, în esenţă, că reglementarea prin ordin a procedurii de organizare a concursurilor/examenelor este neconstituţională, întrucât evaluarea activităţii şi a conduitei unui funcţionar public ţine de statutul acestuia şi, prin urmare, trebuie reglementată, potrivit art. 73 alin. (3) lit. j) din Constituţie, prin lege organică. Statutul funcţionarului public se întemeiază pe un regim juridic reglementat prin lege organică şi care este distinct de regimul juridic contractual al raporturilor de muncă al celorlalţi salariaţi, întemeiat pe contractul individual de muncă şi reglementat prin Legea nr. 53/2003 - Codul muncii (a se vedea deciziile Curţii Constituţionale nr. 392 din 2 iulie 2014, paragraful 17, nr. 637 din 13 octombrie 2015, paragraful 24, şi nr. 172 din 24 martie 2016, paragraful 17).