§ 11. - Decizia 666/2021 [R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 74^1 lit. a) teza a doua din Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului

M.Of. 119

În vigoare
Versiune de la: 7 Februarie 2022
8. În final, se susţine că prevederile de lege criticate sunt neconstituţionale, întrucât prevăd că procedura organizării concursurilor şi examenelor să fie stabilită printr-o normă administrativă, cu putere juridică inferioară legii organice, respectiv prin ordin al ministrului de resort. Astfel, se transmite competenţa constituţională exclusivă a legiuitorului organic de a reglementa în domenii ce ţin de statutul funcţionarului public către puterea executivă (în acelaşi sens pronunţându-se Curtea Constituţională prin Decizia nr. 637 din 13 octombrie 2015, paragraful 26).