§ 35. - Decizia 662/2019 [R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 61 lit. b) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii

M.Of. 43

În vigoare
Versiune de la: 22 Ianuarie 2020
28. În acest sens, Curtea reţine că, prin activităţile pe care le desfăşoară funcţionarii publici, aceştia realizează exercitarea prerogativelor de putere publică ce revin autorităţilor şi instituţiilor publice prevăzute de art. 369 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019. Dispoziţiile art. 3 alin. (2) din Legea nr. 145/2019, precum şi cele ale art. 2 alin. (1) din Legea nr. 360/2002 prevăd, de asemenea, că, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, poliţiştii din penitenciare şi poliţiştii sunt învestiţi cu exerciţiul autorităţii publice. Îndeplinirea acestor atribuţii impune funcţionarilor publici o serie de obligaţii, interdicţii şi limitări menite să asigure garantarea îndeplinirii în mod optim a funcţiei publice şi care nu sunt aplicabile şi salariaţilor ale căror raporturi de muncă se supun dispoziţiilor Codului muncii. În acest sens sunt, spre exemplu, obligaţia privind obiectivitatea, imparţialitatea şi independenţa în exercitarea atribuţiilor, limitarea posibilităţii de implicare în activitatea politică, obligaţia păstrării secretului de stat, secretului de serviciu şi confidenţialitatea, obligaţia de a respecta regimul juridic al conflictului de interese şi al incompatibilităţilor (art. 431, 436, 439 şi 445 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019). În mod asemănător, dispoziţiile art. 120-122 din Legea nr. 145/2019 şi cele ale art. 41-48 din Legea nr. 360/2002 prevăd îndatoriri şi restrângeri ale exerciţiului unor drepturi şi libertăţi pentru poliţiştii din penitenciare şi poliţişti.