§ 42. - Decizia 659/2011 [R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 39 alin. (2), art. 40 alin. (2) lit. a) şi art. 41 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii

M.Of. 532

În vigoare
Versiune de la: 28 Iulie 2011
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că la încheierea contractului individual de muncă obligat ia de informare ce revine angajatorului cu privire la clauzele esenţiale . ale contractului se asigură prin însăşi încheierea în formă scrisă a contractului, potrivit art. 17 din Codul muncii. Spre deosebire de această situaţie , textele de lege criticate nu precizează forma în care angajatorul trebuie să îndeplinească obligat ia sa de informare pe parcursul desfăşurării contractului de muncă. Astfel, angajatorul are posibilitatea de a hotărî unilateral sau în acord cu angajaţii, cu prilejul negocierii contractului colectiv de muncă, asupra modalităţii în care îi va informa pe aceştia din urmă cu privire la condiţiile de muncă şi la elementele care privesc desfăşurarea relaţiilor de muncă, asigurându-se că poate proba ulterior executarea obligaţiei. Aşadar, ceea ce poate aduce atingere drepturilor angajatorului nu este conţinut ul textelor de lege criticate, ci propria lipsă de diligenţă a acestuia, în ceea ce priveşte modificarea clauzelor contractului individual de muncă, la care se referă art. 41 din Codul muncii, aceasta se face numai printr-un act adiţional, cu respectarea obligaţiei de validitate/n privind forma scrisă a contractului individual de muncă. în aceste condiţii, problema imposibilităţii dovedirii în justiţie apare ca lipsită de justificare.