§ 28. - Decizia 657/2012 [R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului
M.Of. 571
În vigoare
Versiune de la: 10 August 2012
De asemenea, Curtea constată că susţinerile autorului excepţiei, potrivit cărora textele de lege criticate sunt "redactate ambiguu, fiind susceptibile a genera soluţii arbitrare şi abuzive", vizează deficienţe de reglementare a textelor de lege criticate ce nu intră în competenţa de soluţionare a acesteia, întrucât, potrivit dispoziţiilor art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, "Curtea Constituţională se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului". Prin urmare, Curtea Constituţională nu se poate pronunţa cu privire la o eventuală redactare defectuoasă a prevederilor criticate şi nici nu poate face propuneri de lege ferenda.