§ 43. - Decizia 656/2020 [R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii nr. 115/1996 pentru declararea şi controlul averii demnitarilor, magistraţilor, a unor persoane cu funcţii de conducere şi de control şi a funcţionarilor publici şi ale art. 18 din Legea nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative

M.Of. 78

În vigoare
Versiune de la: 25 Ianuarie 2021
37. Totodată, Curtea a reţinut că această comisie hotărăşte cu majoritate de voturi, în termen de 3 luni de la data sesizării, şi pronunţă o ordonanţă motivată prin care poate dispune fie trimiterea cauzei spre curtea de apel competentă, dacă, pe baza probelor administrate, constată că dobândirea unei cote-părţi din avere sau a anumitor bunuri determinate nu are caracter justificat, fie clasează cauza, când constată că provenienţa bunurilor este justificată, fie suspendă controlul şi trimite cauza parchetului competent, dacă în legătură cu bunurile a căror provenienţă este nejustificată rezultă săvârşirea unor infracţiuni. Curtea a constatat aşadar că, spre deosebire de actele jurisdicţionale - cum sunt hotărârile judecătoreşti -, actele emise de comisia de cercetare a averilor, dacă nu dispun clasarea cauzei, au exclusiv rolul de a sesiza instanţa judecătorească sau parchetul competent, după caz, acesta fiind singurul lor efect juridic. Din această perspectivă, comisia de cercetare apare ca un organ intermediar între Agenţia Naţională de Integritate şi instanţa judecătorească, efectuând o activitate de cercetare prealabilă cu rol de "filtrare", din totalitatea sesizărilor primite prin rapoartele de evaluare ale Agenţiei, doar a acelor cauze care, prin intermediul unei "ordonanţe motivate" - deci însoţite de o argumentare temeinică şi legală -, vor fi trimise fie instanţei judecătoreşti, fie parchetului competent, spre soluţionare definitivă. În final, instanţa judecătorească, fiind sesizată potrivit art. 104 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 115/1996 şi administrând, dacă părţile o cer, probe noi, constată dacă dobândirea unor bunuri anume determinate sau a unei cote-părţi dintr-un bun este sau nu justificată şi va putea hotărî, după caz, fie confiscarea bunurilor sau a cotei-părţi nejustificate, fie plata unei sume de bani, egală cu valoarea bunului, stabilită pe bază de expertiză. De asemenea, instanţa judecătorească poate să trimită dosarul la parchetul competent, dacă în legătură cu bunurile a căror provenienţă este nejustificată rezultă săvârşirea unei infracţiuni, iar în cazul în care constată că provenienţa bunurilor este justificată, instanţa hotărăşte închiderea dosarului. Sentinţa secţiei de contencios administrativ a curţii de apel competente poate fi atacată în termen de 15 zile de la comunicare, cu recurs, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal. În considerarea celor arătate anterior, Curtea a constatat că nu poate reţine pretinsa încălcare a prevederilor art. 21 alin. (4) din Constituţie, care consacră caracterul facultativ şi gratuit al jurisdicţiilor speciale administrative. Procedura desfăşurată de către comisia de cercetare a averilor, activitatea sa, finalizată prin actul intitulat "ordonanţă motivată" ce constituie, după caz, actul de sesizare a secţiei de contencios administrativ a curţii de apel competente, nu prezintă elemente de natură a imprima comisiei de cercetare caracterul unei jurisdicţii speciale administrative. Totodată, Curtea a reţinut că activitatea de control al averilor persoanelor prevăzute de lege se desfăşoară în prealabil celei din faţa instanţei judecătoreşti competente, şi nu în paralel, iar persoana interesată nu se află în situaţia de a opta între cele două proceduri, deoarece comisia de cercetare este sesizată exclusiv prin raportul de evaluare al Agenţiei Naţionale de Integritate.