§ 22. - Decizia 656/2020 [R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii nr. 115/1996 pentru declararea şi controlul averii demnitarilor, magistraţilor, a unor persoane cu funcţii de conducere şi de control şi a funcţionarilor publici şi ale art. 18 din Legea nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative

M.Of. 78

În vigoare
Versiune de la: 25 Ianuarie 2021
18. Se apreciază că dispoziţiile art. 28 din Legea nr. 115/1996 sunt neconstituţionale, întrucât prevăd posibilitatea cercetării moştenitorilor persoanelor care au deţinut funcţii publice şi au înregistrat diferenţe pretins nejustificate între venituri şi cheltuieli, în condiţiile în care o astfel de procedură, similară celei penale, nu poate fi decât intuitu personae. Se precizează că o astfel de reglementare încalcă întregul sistem de principii referitoare la răspunderea juridică.