§ 16. - Decizia 656/2020 [R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii nr. 115/1996 pentru declararea şi controlul averii demnitarilor, magistraţilor, a unor persoane cu funcţii de conducere şi de control şi a funcţionarilor publici şi ale art. 18 din Legea nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative

M.Of. 78

În vigoare
Versiune de la: 25 Ianuarie 2021
12. De asemenea se realizează o comparaţie între atribuţiile Agenţiei Naţionale de Integritate, reglementate la art. 46 din Legea nr. 144/2007, anterior pronunţării de către Curtea Constituţională a Deciziei nr. 415 din 14 aprilie 2010, şi atribuţiile comisiei de verificare a averilor prevăzute la art. 104 din Legea nr. 115/1996, arătând că singura diferenţă între acestea constă în faptul că trimiterea cauzei spre soluţionare curţii de apel, realizată de către comisia de cercetare a averilor, nu este însoţită şi de o propunere de confiscare. Se susţine că, deşi pare că viciul de neconstituţionalitate constatat de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 415 din 14 aprilie 2010 a fost astfel remediat, în realitate, prin dispozitivul din cuprinsul său, ordonanţa de trimitere emisă de comisia de cercetare a averilor este similară unui rechizitoriu, aspect ce contravine dispoziţiilor constituţionale ale art. 1 alin. (4), art. 23 alin. (11) şi art. 20 alin. (2), prin raportare la art. 4 din Protocolul nr. 7 la Convenţie referitor la principiul ne bis in idem. Se susţine că, în contradicţie cu cele statuate prin Decizia nr. 415 din 14 aprilie 2010, comisia de cercetare a averilor pronunţă o ordonanţă de confiscare prin care se stabileşte existenţa unei vinovăţii a persoanei cercetate, răsturnând totodată sarcina probei, în sensul obligării acesteia din urmă să îşi dovedească nevinovăţia. Se face trimitere la opinia separată formulată la decizia mai sus invocată. Se susţine că magistraţii nu au dreptul să soluţioneze cauze decât în cadrul instanţelor judecătoreşti, or, în calitate de membri ai comisiei de cercetare a averilor, aceştia acţionează ca reprezentanţi ai statului şi, în raportul de subordonare de drept public, soluţionează cauza, urmând ca asupra propunerii de confiscare să se pronunţe alţi judecători. Se susţine că această manieră de reglementare contravine Deciziei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 14 din 18 februarie 2008, prin care s-a reţinut că "magistraţii îşi desfăşoară activitatea în temeiul unui raport de muncă sui generis, care are la bază un acord de voinţă (un contract nenumit, de drept public) încheiat cu însuşi statul, reprezentat de Preşedintele României şi de Consiliul Superior al Magistraturii". Se mai arată că prezenţa procurorilor în cadrul comisiei de cercetare a averii constituie o imixiune în procesul de luare a deciziei de către restul membrilor comisiei.