§ 21. - Decizia 655/2023 [R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 342, ale art. 345 alin. (3) şi ale art. 346 alin. (3) şi (4) din Codul de procedură penală

M.Of. 471

În vigoare
Versiune de la: 22 Mai 2024
12. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că a mai analizat motive de neconstituţionalitate formulate în mod similar, prin Decizia nr. 468 din 27 iunie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 750 din 19 septembrie 2017, şi Decizia nr. 118 din 15 martie 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 666 din 4 iulie 2022, respingându-le ca neîntemeiate. Potrivit considerentelor deciziilor precitate, procedura de cameră preliminară a fost concepută de legiuitor ca o procedură-filtru, în cadrul căreia se examinează competenţa şi legalitatea sesizării instanţei, legalitatea actelor de urmărire penală efectuate în cauză, precum şi legalitatea modului de administrare a probelor în faza de urmărire penală. Scopul acestei proceduri este acela de a identifica şi remedia eventualele neregularităţi survenite sub aspectele enumerate, aşa încât faza de judecată să se desfăşoare cu celeritate şi cu respectarea tuturor drepturilor şi garanţiilor procesuale ale părţilor.