§ 44. - Decizia 654/2020 [R/R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 24 lit. c), art. 49 lit. c) teza a doua, art. 26 şi art. 45 raportat la art. 35 din Legea nr. 188/2000 privind executorii judecătoreşti

M.Of. 3

În vigoare
Versiune de la: 4 Ianuarie 2021
29. Uniunea Naţională a Executorilor Judecătoreşti este o organizaţie profesională cu personalitate juridică, formată din toţi executorii judecătoreşti, iar întreaga activitate desfăşurată de aceasta şi de membrii ei este una de interes public, ceea ce impune o reglementare legală mai cuprinzătoare, chiar şi în ceea ce priveşte calităţile membrilor, condiţiile de organizare şi funcţionare, nedemnităţile, incompatibilităţile, răspunderea disciplinară şi altele. În acest sens, Legea nr. 188/2000 prevede la art. 2 că "executorii judecătoreşti sunt învestiţi să îndeplinească un serviciu de interes public" şi că "actul îndeplinit de executorul judecătoresc, în limitele competenţelor legale, purtând ştampila şi semnătura acestuia, precum şi numărul de înregistrare şi data, este act de autoritate publică şi are forţa probantă prevăzută de lege". Importanţa acestei activităţi necesită o organizare şi funcţionare unitară, cu respectarea unor reguli de disciplină şi deontologie stricte. Ca atare, Curtea constată că textele de lege criticate nu obligă nicio persoană să facă parte, contrar voinţei sale, dintr-o asociaţie. Înscrierea în tabloul executorilor judecătoreşti, tablou ce se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, şi se transmite instanţelor judecătoreşti, constituie o condiţie legală pentru a putea exercita calitatea de executor judecătoresc. Aşadar, nu executorul judecătoresc practicant este obligat să adere la organizaţia profesională, ci calitatea de membru al organizaţiei profesionale condiţionează practicarea profesiei.