§ 41. - Decizia 654/2020 [R/R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 24 lit. c), art. 49 lit. c) teza a doua, art. 26 şi art. 45 raportat la art. 35 din Legea nr. 188/2000 privind executorii judecătoreşti

M.Of. 3

În vigoare
Versiune de la: 4 Ianuarie 2021
26. Referitor la caracterul definitiv al hotărârii pronunţate de Comisia superioară de disciplină a Uniunii Naţionale a Executorilor Judecătoreşti, prin Decizia nr. 831 din 14 decembrie 2017, precitată, paragraful 24, Curtea a reţinut că acesta vizează sistemul intern, din interiorul profesiei, de exercitare a acţiunii disciplinare, existând posibilitatea contestării acesteia în faţa unei instanţe de judecată. În redactarea anterioară a Legii nr. 188/2000 era prevăzută calea de atac a recursului, dar, prin Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, acesta a fost înlocuit cu contestaţia care se judecă de curtea de apel, ceea ce înseamnă că soluţia pronunţată de aceasta este susceptibilă de a fi atacată cu recurs la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.