§ 40. - Decizia 654/2020 [R/R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 24 lit. c), art. 49 lit. c) teza a doua, art. 26 şi art. 45 raportat la art. 35 din Legea nr. 188/2000 privind executorii judecătoreşti

M.Of. 3

În vigoare
Versiune de la: 4 Ianuarie 2021
25. De altfel, Curtea a constatat că, potrivit art. 48 alin. (2)-(4) din Legea nr. 188/2000, pentru suspendarea din funcţie sau excluderea din profesie este obligatorie cercetarea prealabilă, în cadrul căreia audierea celui în cauză este obligatorie, acesta fiind îndreptăţit să ia cunoştinţă de conţinutul dosarului şi să îşi formuleze apărarea. Totodată, Consiliul de disciplină al Camerei executorilor judecătoreşti citează părţile şi pronunţă o hotărâre motivată care se comunică acestora, hotărâre care poate fi atacată cu contestaţie, în termen de 15 zile de la comunicare, la Comisia superioară de disciplină a Uniunii Naţionale a Executorilor Judecătoreşti. Curtea a observat că, alături de această procedură disciplinară, amănunţit reglementată, legiuitorul român a oferit posibilitatea contestării soluţiei pronunţate de Comisia superioară de disciplină în faţa unei instanţe independente şi imparţiale, pentru a da expresie dreptului de acces liber la justiţie, pentru a conferi deplină eficacitate dreptului la apărare şi pentru a oferi certitudinea întrunirii exigenţelor dreptului la un proces echitabil, judecat de o instanţă independentă şi imparţială, în concordanţă cu dispoziţiile art. 21 din Legea fundamentală (a se vedea Decizia nr. 831 din 14 decembrie 2017, precitată, paragrafele 21 şi 22).