§ 39. - Decizia 654/2020 [R/R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 24 lit. c), art. 49 lit. c) teza a doua, art. 26 şi art. 45 raportat la art. 35 din Legea nr. 188/2000 privind executorii judecătoreşti
M.Of. 3
În vigoare Versiune de la: 4 Ianuarie 2021
24. Totodată, prin Decizia nr. 523 din 9 octombrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 844 din 19 noiembrie 2014, paragrafele 24 şi 25, Curtea a observat că în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului s-a reţinut, referitor la competenţa unor organisme profesionale de a judeca acţiuni disciplinare, că în numeroase state ale Consiliului Europei abaterile disciplinare sunt de competenţa acestor structuri, iar o asemenea atribuire de competenţă nu este contrară dispoziţiilor Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, care impune totuşi unul dintre următoarele sisteme: sau jurisdicţiile organismelor profesionale îndeplinesc exigenţele art. 6 paragraful 1 din Convenţie sau ele nu le îndeplinesc şi atunci legea naţională trebuie să permită accesul la o instanţă judecătorească care prezintă toate garanţiile dreptului la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzei de către o instanţă independentă şi imparţială (Hotărârea din 10 februarie 1983, pronunţată în Cauza Albert şi Le Compte împotriva Belgiei, paragraful 29, Hotărârea din 22 noiembrie 1995, pronunţată în Cauza Bryan împotriva Regatului Unit, Hotărârea din 20 mai 1998, pronunţată în Cauza Gautrin şi alţii împotriva Franţei, paragraful 57, Hotărârea din 16 decembrie 2008, pronunţată în Cauza Frankowicz împotriva Poloniei, şi Hotărârea din 29 octombrie 2009, pronunţată în Cauza Chaudet împotriva Franţei). Aşa fiind, Curtea Constituţională a constatat că "recursul" din materia disciplinară a executorilor judecătoreşti - astfel cum acesta era prevăzut anterior modificării Legii nr. 188/2000 prin Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 365 din 30 mai 2012 - îndeplineşte exigenţele dreptului la un proces echitabil, prin asigurarea unei căi efective de atac la o instanţă judecătorească, fiind o veritabilă şi efectivă cale de atac împotriva hotărârii Comisiei superioare de disciplină a Uniunii Naţionale a Executorilor Judecătoreşti, cale de atac prin care instanţa de judecată, ţinând seama şi de rolul activ pe care trebuie să îl aibă, poate soluţiona cauza sub toate aspectele, atât asupra legalităţii procedurii disciplinare, cât şi asupra temeiniciei hotărârii.