§ 9. - Decizia 650/2019 [R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 249 alin. 1 din Codul penal din 1969 şi ale art. 298 din Codul penal
M.Of. 1012
În vigoare Versiune de la: 17 Decembrie 2019
5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate având ca obiect dispoziţiile art. 249 alin. 1 din Codul penal din 1969, autorul acesteia, Vasile Dospinescu, reţine că niciun stat nu incriminează imprecisa "îndeplinire defectuoasă" a atribuţiilor de serviciu, dacă s-a produs o pagubă, fără a exista o intenţie calificată. Susţine, în esenţă, că sintagma "neîndeplinirea unui act sau îl îndeplineşte în mod defectuos" este neprevizibilă, afectând, în consecinţă, dispoziţiile constituţionale şi convenţionale invocate. Face referire la jurisprudenţa instanţei de control constituţional prin care s-a statuat cu privire la respectarea dispoziţiilor constituţionale invocate, apreciind că Decizia Curţii nr. 196 din 4 aprilie 2013 se aplică mutatis mutandis în prezenta cauză. Totodată, în susţinerea excepţiei de neconstituţionalitate având ca obiect prevederile art. 249 alin. 1 din Codul penal din 1969 şi ale art. 298 din Codul penal, autorul, George Ştefan, solicită ca instanţa de control constituţional să se pronunţe asupra faptului dacă orice încălcare a unei îndatoriri de serviciu, din culpă, constituie infracţiune în sarcina funcţionarului public care a comis-o sau sancţiunea legii penale trebuie să fie aplicată numai în cazul încălcării din culpă a anumitor îndatoriri de serviciu. Invocă în acest sens paragrafele 60, 62 şi 64 ale Deciziei Curţii nr. 405 din 15 iunie 2016.