§ 41. - Decizia 649/2022 [A/R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2, 14, 15, 16, 19, 20, 22, ale art. 23 alin. (3) şi ale art. 25, 27-43 şi 47 din Ordonanţa Guvernului nr. 121/1998 privind răspunderea materială a militarilor

M.Of. 103

În vigoare

Versiune de la: 7 Februarie 2023

36. Curtea observă că legiuitorul a conferit caracter executoriu deciziei de imputare sub imperiul Codului muncii din 1972 (Legea nr. 10/1972), acesta dăinuind până în anul 2003. Însă, din anul 2003, noul Cod al muncii (Legea nr. 53/2003) a renunţat la caracterul executoriu al deciziei de imputare, orice imputare, pentru a putea fi pusă în executare, urmând să se facă prin mijlocirea instanţei judecătoreşti. În jurisprudenţa sa, Curtea Constituţională a statuat că, în condiţiile statului de drept, valoare consacrată prin art. 1 alin. (3) din Constituţie, răspunderea patrimonială pentru daune se impune să se stabilească doar de către instanţele de judecată, care, potrivit art. 124 alin. (1) din Constituţie, înfăptuiesc justiţia în numele legii. Acelaşi principiu constituţional mai impune ca orice executare silită să aibă la bază un titlu executoriu valabil. Aceasta însă nu lezează libertatea contractuală, deoarece părţile contractante pot conveni de comun acord asupra modalităţilor de executare sau de stingere a obligaţiilor lor reciproce. De asemenea, nu este îngrădit nici dreptul salariatului să consimtă de bunăvoie la recuperarea eventualelor daune cauzate de el, fără să aştepte pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti (Decizia nr. 24 din 22 ianuarie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 72 din 5 februarie 2003).