§ 36. - Decizia 649/2022 [A/R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2, 14, 15, 16, 19, 20, 22, ale art. 23 alin. (3) şi ale art. 25, 27-43 şi 47 din Ordonanţa Guvernului nr. 121/1998 privind răspunderea materială a militarilor
M.Of. 103
În vigoare Versiune de la: 7 Februarie 2023
31. Într-adevăr, în materia răspunderii patrimoniale reglementate de Codul muncii, art. 169 alin. (2) stabileşte că "Reţinerile cu titlu de daune cauzate angajatorului nu pot fi efectuate decât dacă datoria salariatului este scadentă, lichidă şi exigibilă şi a fost constatată ca atare printr-o hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă". Potrivit art. 270 alin. (1) din Codul muncii [devenit art. 254 alin. (1) în urma republicării Codului muncii], salariaţii răspund patrimonial, în temeiul normelor şi principiilor răspunderii civile contractuale, pentru pagubele materiale produse angajatorului din vina şi în legătură cu munca lor. Astfel, principalele modalităţi de stabilire şi recuperare a prejudiciului produs angajatorului - atât în cazul răspunderii patrimoniale, cât şi al obligaţiei de restituire - sunt învoiala părţilor şi acţiunea în justiţie. În situaţia în care părţile nu se înţeleg, respectiv când salariatul nu recunoaşte producerea pagubei ori nu este de acord cu valoarea acesteia, singura cale aflată la îndemâna angajatorului este aceea de a sesiza instanţa judecătorească în vederea obligării salariatului la repararea prejudiciului. Cu alte cuvinte, angajatorul nu poate obliga angajatul, prin propria sa decizie, să plătească despăgubirile pentru pagubele produse. În cazul în care nu există consens între aceştia cu privire la existenţa pagubei şi/sau asupra întinderii acesteia, angajatorul trebuie să apeleze la instanţa judecătorească. Numai în măsura în care se pronunţă o hotărâre judecătorească definitivă favorabilă angajatorului, iar creanţa nu este executată de bunăvoie, angajatorul poate apela la un executor judecătoresc pentru executarea silită a creanţei sale. Prin urmare, o procedură internă nu are aptitudinea de a stabili ea însăşi existenţa prejudiciului, a întinderii sale, a culpei angajatului, cu consecinţa emiterii unui act având caracter de titlu executoriu.