§ 30. - Decizia 641/2018 [R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 10 alin. (2) din Legea petrolului nr. 238/2004

M.Of. 397

În vigoare
Versiune de la: 21 Mai 2019
24. Prin sintagma "activităţi pe care acestea (operaţiunile de explorare, respectiv de exploatare) le implică" trebuie înţelese orice activităţi adiacente, auxiliare operaţiunilor de explorare şi de exploatare, cu excepţia însă a chiar acestora din urmă. Astfel, terenurile necesare oricăror activităţi implicate de explorarea, respectiv de exploatarea zăcămintelor de petrol sunt terenurile care nu se află în perimetrul de exploatare sau de explorare, dar de pe care se pot şi trebuie să fie efectuate lucrări care să permită începerea, derularea ori sistarea operaţiunilor de explorare sau de exploatare propriu-zise. Ar fi, în acest sens, lucrări: de montaj al instalaţiilor, echipamentelor, maşinilor, uneltelor necesare explorării sau exploatării, de monitorizare a funcţionării acestora, de demontare a lor, de intervenţii în caz de avarie a oricăror instalaţii sau echipamente etc., lucrări care nu se pot efectua de pe terenul asupra căruia titularul de acord petrolier are un drept de folosinţă, teren aflat în interiorul perimetrului de exploatare sau de explorare. Aceasta, întrucât dreptul de acces conferit de servitutea legală specială instituită prin prima ipoteză a alin. (1) al art. 7 din Legea petrolului nr. 238/2004 nu conferă titularului acestuia şi alte prerogative decât pe aceea a accesului, adică a traversării fondului aservit cu scopul de a ajunge la cel dominant, constituit de perimetrul de explorare sau de exploatare, căci titularul dreptului de servitute trebuie să îşi exercite dreptul în limitele titlului său, adică al temeiului juridic al dobândirii dreptului; or, legea făcând vorbire expressis verbis despre "dreptul de acces", este cât se poate de clar că aceasta este singura prerogativă a beneficiarului servituţii respective.