§ 23. - Decizia 641/2018 [R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 10 alin. (2) din Legea petrolului nr. 238/2004

M.Of. 397

În vigoare
Versiune de la: 21 Mai 2019
17. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că, potrivit Legii nr. 238/2004, autoritatea competentă în materie, Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale (A.N.R.M.), care reprezintă interesele statului român în domeniul resurselor de petrol, în calitate de concedent, încheie cu una sau mai multe persoane juridice române sau străine un acord petrolier, în scopul acordării concesiunii petroliere, pe o perioadă determinată, prin care concesionarul dobândeşte: a) dreptul şi obligaţia de a efectua, pe risc şi cheltuială proprii, operaţiuni petroliere ce cad sub incidenţa acestei legi, în schimbul unei redevenţe; b) dreptul de a utiliza bunurile aflate în proprietatea publică, necesare realizării operaţiunilor petroliere, în schimbul unei redevenţe [art. 2 pct. 7a) şi b) din Legea nr. 238/2004].