§ 15. - Decizia 641/2018 [R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 10 alin. (2) din Legea petrolului nr. 238/2004

M.Of. 397

În vigoare
Versiune de la: 21 Mai 2019
11. Guvernul, având în vedere considerentele de principiu reţinute în jurisprudenţa Curţii Constituţionale cu privire la dreptul de proprietate privată, arată că nu este posibilă absolutizarea exerciţiului prerogativelor dreptului de proprietate privată, făcând abstracţie de prevederile art. 44 alin. (1) teza a doua din Constituţie, precum şi de cele ale art. 136 alin. (5). Potrivit acestor dispoziţii constituţionale, legiuitorul este competent să stabilească un cadru juridic pentru exercitarea atributelor dreptului de proprietate, în accepţiunea conferită de Constituţie, în aşa fel încât să nu vină în coliziune cu interesele generale sau cu interesele particulare legitime ale altor subiecte de drept, instituind astfel limitări rezonabile în valorificarea acestuia, ca drept subiectiv garantat. Or, prin reglementarea dedusă controlului de constituţionalitate, legiuitorul nu a făcut decât să dea expresie acestor imperative, în limitele şi potrivit competenţei sale constituţionale.