§ 7. - Decizia 64/2025 [R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 85 şi ale art. 123 din Legea nr. 24/2017 privind emitenţii de instrumente financiare şi operaţiuni de piaţă, republicată

M.Of. 679

În vigoare
Versiune de la: 21 Iulie 2025
5. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, ca neîntemeiată, întrucât nu sunt încălcate prevederile constituţionale ce reglementează principiul egalităţii şi dreptul de proprietate privată, normele criticate aplicându-se deopotrivă tuturor celor ce intră sub incidenţa ipotezei reglementate de acestea. Cele două pieţe puse în discuţie au regimuri diferite şi, prin urmare, de aceea sunt şi reglementate diferit, neputându-se reţine nici că, din cauza modului lipsit de diligenţă în care ar putea acţiona membrii aleşi, s-ar încălca dreptul de proprietate, întrucât autorul excepţiei învederează anumite situaţii ipotetice care ar putea apărea în practică.