§ 106. - Decizia 64/2023 [R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, ale capitolului I pct. B şi ale capitolului II din anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017, ale capitolului I pct. A.I lit. d) şi ale capitolului II pct. A.I.1 lit. b) din anexa nr. VIII la Legea-cadru nr. 153/2017, ale art. I pct. 42-44, 62 şi 68-70 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 79/2017 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, ale art. VI din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 82/2017 pentru modificarea şi completarea unor acte normative, ale art. I din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 3/2018 privind unele măsuri fiscal-bugetare şi ale articolului unic pct. 6 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 41/2018 pentru modificarea şi completarea Legii-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice

M.Of. 666

În vigoare
Versiune de la: 20 Iulie 2023
32. Referitor la criticile de neconstituţionalitate ce vizează dispoziţiile capitolului I pct. B din anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017 şi ale art. 38 alin. (6) din această lege prin raportare la prevederile constituţionale ale art. 124 alin. (3) şi ale art. 132, Curtea apreciază că sunt relevante cele reţinute prin Decizia nr. 450 din 23 iunie 2020, precitată, în care a arătat că în vreme ce, potrivit art. 124 alin. (3) din Constituţie, "Judecătorii sunt independenţi şi se supun numai legii", nicio dispoziţie constituţională nu prevede un statut similar pentru procurori. Astfel, conform art. 132 alin. (1) din Constituţie, "Procurorii îşi desfăşoară activitatea potrivit principiului legalităţii, al imparţialităţii şi al controlului ierarhic, sub autoritatea ministrului justiţiei". Prin urmare, în vreme ce judecătorii sunt independenţi, procurorii îşi desfăşoară activitatea sub autoritatea ministrului justiţiei. Aceste deosebiri reflectă, în mod firesc, natura diferită a funcţiilor constituţionale pe care cele două categorii de magistraţi le îndeplinesc. Astfel, potrivit art. 124 alin. (1) din Constituţie, judecătorii înfăptuiesc justiţia în numele legii, în vreme ce, potrivit art. 131 alin. (1) din Constituţie, în activitatea judiciară, Ministerul Public reprezintă interesele generale ale societăţii şi apără ordinea de drept, precum şi drepturile şi libertăţile cetăţenilor. De altfel, sesizând aceste diferenţe, Curtea Constituţională a constatat că Ministerul Public nu face parte din puterea judecătorească, ci din autoritatea judecătorească, concepte diferite în esenţa lor. Potrivit art. 126 alin. (1) din Constituţie, "Justiţia se realizează prin Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi prin celelalte instanţe judecătoreşti stabilite de lege", ceea ce înseamnă că dintre cele trei entităţi cuprinse în autoritatea judecătorească, respectiv în capitolul VI al titlului III din Constituţie, numai instanţele judecătoreşti fac parte din puterea judecătorească. Deşi nu face parte nici din puterea executivă sau autoritatea executivă, Ministerul Public nu are o poziţie de independenţă instituţională faţă de aceasta, întrucât textul Constituţiei este foarte clar, activitatea desfăşurată de procurori fiind sub autoritatea ministrului justiţiei. Mai mult, astfel cum s-a arătat, în privinţa tezelor elaborării Constituţiei s-a respins expressis verbis un amendament care prevedea caracterul independent al Ministerului Public în cadrul organizării puterii publice, astfel că nu poate fi ignorată şi încălcată voinţa constituantului originar, care nu a dorit conferirea unei astfel de poziţii instituţionale. În consecinţă, interpretarea textului constituţional urmează, în mod firesc, voinţa legiuitorului constituţional expres normativizată sub forma punerii activităţii desfăşurate de procurori sub autoritatea ministrului justiţiei.