§ 14. - Decizia 639/2014 [R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. I pct. 39 şi art. II din Legea nr. 288/2010 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori
M.Of. 22
În vigoare Versiune de la: 12 Ianuarie 2015
9. Totodată, arată că efectele ordonanţei de urgenţă s-au produs asupra tuturor consumatorilor care intrau în sfera ei de cuprindere, deci şi asupra celor ale căror contracte se aflau în derulare. Astfel, la data intrării în vigoare a Legii nr. 288/2010, efectele ordonanţei de urgenţă fiind epuizate, astfel cum este menţionat şi în Decizia Curţii Constituţionale nr. 1.656 din 28 decembrie 2010, prevederea legală care stabileşte că nu se mai aplică contractelor aflate în derulare nu-şi mai găseşte raţiunea, aceste contracte fiind deja modificate, consumatorii nemaiputând renunţa la drepturile ce le-au fost conferite printr-o reglementare imperativă şi care urmărea protejarea unui interes general. Or, astfel cum a constatat şi Curtea Constituţională prin Decizia nr. 1.656 din 28 decembrie 2010, modificările aduse art. 95 din ordonanţa de urgenţă nu pot opera decât de la data intrării în vigoare a Legii de aprobare a ordonanţei de urgenţă, altfel ar fi înlăturate efectele produse de ordonanţa de urgenţă până la data intrării în vigoare a legii de aprobare şi ar opera retroactiv. Odată ce aceste drepturi au fost asigurate prin ordonanţa de urgenţă, statul avea obligaţia respectării lor, în caz contrar s-ar fi încălcat prevederile art. 1 alin. (3) şi art. 15 alin. (1) din Constituţie. Faptul că mai întâi s-a emis o ordonanţă de urgenţă, care transpunea în mod corect Directiva 48/2008/CE, aceasta aplicându-se şi contractelor aflate în derulare, iar, ulterior, prin Legea nr. 288/2010 de aprobare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 50/2010, s-a revenit, precizându-se că dispoziţiile ordonanţei de urgenţă nu se mai aplică contractelor aflate în derulare, cu excepţia câtorva articole, este de natură a crea imprevizibilitate şi a deruta, în principal, consumatorii. Or, o asemenea atitudine a fost condamnată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, care, în jurisprudenţa sa, a reţinut că incertitudinea, indiferent că este de natură legislativă, administrativă sau că ţine de practicile urmate de autorităţi, este un factor ce trebuie luat în considerare pentru a aprecia conduita statului, însă, atunci când este în joc o chestiune de interes general, autorităţile publice sunt obligate să reacţioneze în timp util, în mod corect şi cu cea mai mare coerenţă. În condiţiile în care s-ar primi o altă interpretare, se creează un vid legislativ pentru consumatorii ale căror contracte se aflau în derulare.