§ 13. - Decizia 631/2019 [R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 326 din Codul penal

M.Of. 1019

În vigoare
Versiune de la: 18 Decembrie 2019
9. Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate invocată este neîntemeiată. În acest sens, reţine că sintagma "împrejurări" nu este de natură a afecta previzibilitatea normei penale, orice destinatar al acesteia fiind de aşteptat a cunoaşte înţelesul sintagmei şi a-şi putea adapta conduita exigenţelor legii, sensul utilizat de Codul penal fiind cel propriu. De asemenea, reţine că doctrina a oferit explicaţii cu privire la termenii şi cerinţele textului de incriminare. Astfel, s-a susţinut că cerinţa esenţială impune ca declaraţia necorespunzătoare adevărului să fie dintre acelea care, potrivit legii sau împrejurărilor, serveşte la producerea vreunei consecinţe juridice. Nu este de conceput săvârşirea infracţiunii de fals în declaraţii fără preexistenţa vreunuia dintre acele cazuri în care simpla declaraţie a unei persoane, făcută în faţa unui funcţionar public competent să primească astfel de declaraţii, să fie producătoare de consecinţe juridice. Fără preexistenţa acestei posibilităţi de drept ori de fapt, declaraţiile ar fi simple manifestări verbale, lipsite de orice eficienţă juridică. Aptitudinea declaraţiei de a produce consecinţe juridice decurge, în primul rând, din lege; legea este cea care stabileşte, de regulă, obligativitatea declaraţiei, condiţiile şi termenele în care trebuie făcută şi îi determină efectele. În al doilea rând, aptitudinea declaraţiei poate decurge din anumite împrejurări de fapt, cel mai adesea neprevăzute, cum este cazul situaţiilor excepţionale (forţa majoră, starea de necesitate), care nu îngăduie întârzieri pentru luarea în considerare a unor declaraţii.