§ 26. - Decizia 628/2016 [R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 787 alin. (5) din Codul de procedură civilă
M.Of. 41
În vigoare
Versiune de la: 16 Ianuarie 2017
18. Examinând reglementarea de ansamblu a instituţiei popririi, astfel cum a fost configurată de noul Cod de procedură civilă, Curtea reţine că norma criticată reprezintă o modalitate de exercitare a accesului la justiţie a terţului poprit, în accepţiunea dată prin jurisprudenţa Curţii Constituţionale mai sus invocată. Accesul la justiţie şi dreptul la apărare al acestui participant la procedura popririi sunt reglementate în concordanţă cu specificul celor două etape ale procedurii menţionate, înfiinţarea popririi şi validarea sa, respectiv cu raporturile juridice ce se nasc între părţi şi obligaţiile fiecăreia, corespunzător acestor etape. Curtea observă şi faptul că, faţă de reglementarea anterioară a aceleiaşi proceduri, termenul de formulare a cererii de validare a popririi este mai scurt (1 lună faţă de 3 luni), ceea ce semnifică intenţia legiuitorului de a creşte celeritatea acestei modalităţi de realizare a creanţelor, cu consecinţa configurării corespunzătoare a întregii proceduri a popririi.