§ 25. - Decizia 628/2016 [R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 787 alin. (5) din Codul de procedură civilă

M.Of. 41

În vigoare
Versiune de la: 16 Ianuarie 2017
17. Cât priveşte validarea popririi, aceasta nu este o fază obligatorie, ci intervine atunci când terţul poprit nu îşi îndeplineşte obligaţiile mai sus arătate. Procedura validării este una contencioasă, presupune citarea creditorului popritor, debitorului poprit şi terţului poprit şi constă în verificarea de Către instanţă a îndeplinirii condiţiilor legale pentru obligarea directă a terţului poprit. Aşadar, abia în această etapă este în discuţie obligaţia legală a acestuia din urmă. Ca urmare, din punctul de vedere al terţului poprit, cererea de validare a popririi constituie o veritabilă cerere de chemare în judecată, în care are posibilitatea de a invoca orice excepţii şi orice apărări de fond, pentru a demonstra inexistenţa datoriei, stingerea ei, nulitatea actului juridic ce constituie titlul executoriu invocat de creditorul popritor. Potrivit art. 790 alin. (4) din Codul de procedură civilă, în acest cadru, "dacă din probele administrate rezultă că terţul poprit îi datorează sume de bani debitorului, instanţa va da o hotărâre de validare a popririi, prin care va obliga pe terţul poprit să îi plătească creditorului, în limita creanţei, suma datorată debitorului iar, în caz contrarr va hotărî desfiinţarea popririi", în conformitate cu dispoziţiile art. 791 din Codul de procedură civilă, "hotărârea dată cu privire la validarea popririi este supusă numai apelului, în termen de 5 zile de la comunicare".