§ 26. - Decizia 623/2024 [R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 11 alin. (3) teza a doua din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 27/2003 privind procedura aprobării tacite

M.Of. 503

În vigoare
Versiune de la: 29 Mai 2025
20. Soluţionarea acţiunii în constatare a aprobării tacite se face pe baza documentelor depuse de părţi, respectiv: din partea reclamantului, copia cererii de autorizare purtând numărul şi data înregistrării la autoritatea administraţiei publice pârâte, iar din partea pârâtului, răspunsul sau notificarea adresate solicitantului autorizaţiei, în termenele prevăzute de lege. Confruntând aceste documente cu normele legale incidente, instanţa de judecată constată o situaţie de drept, adică dacă au fost sau nu respectate termenele în care autoritatea publică avea obligaţia să răspundă reclamantului, fără a administra, ca în cazul altor tipuri de acţiuni judecătoreşti, un altfel de probatoriu, deci fără a se pronunţa asupra unei situaţii de fapt. Astfel, instanţa va respinge cererea, dacă în cauză constată că autoritatea publică şi-a îndeplinit, în termenul legal, obligaţia de a-i răspunde sau a-l notifica pe solicitantul autorizaţiei; în caz contrar, când aceste termene sunt depăşite sau nu există niciun fel de răspuns sau de notificare a autorităţii publice pârâte, instanţa judecătorească va admite cererea şi va obliga autoritatea să emită documentul oficial solicitat.