§ 24. - Decizia 619/2021 [R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 252 alin. (1) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, în interpretarea dată prin Decizia nr. 16 din 12 noiembrie 2012, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii

M.Of. 143

În vigoare
Versiune de la: 11 Februarie 2022
18. Prin Decizia nr. 16 din 12 noiembrie 2012, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii a avut a se pronunţa cu privire la calcularea termenului de 30 de zile în care trebuie aplicată sancţiunea disciplinară conform art. 252 alin. (1) din Codul muncii, respectiv momentul de la care începe să curgă acest termen. În mod concret, instanţa supremă a trebuit să decidă asupra interpretării acestui text de lege, având în vedere existenţa unei orientări jurisprudenţiale potrivit căreia data de la care începe să curgă termenul de 30 de zile calendaristice este aceea la care nota/procesul-verbal de sesizare/raportul de informare/referatul de prezentare a situaţiei s-a înregistrat în registrul general al angajatorului şi a dobândit dată certă, precum şi a altei orientări jurisprudenţiale, potrivit căreia momentul de la care începe să curgă termenul de 30 de zile este acela la care reprezentantul angajatorului, abilitat să aplice sancţiuni disciplinare, a luat cunoştinţă despre săvârşirea abaterii disciplinare din raportul de cercetare disciplinară prealabilă, dar nu mai târziu de 6 luni de la data săvârşirii faptei.