§ 17. - Decizia 618/2016 [R/R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 alin. (1) şi (9) şi art. 4 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România, precum şi art. 1.202 din Codul civil din 1864 şi art. 328 alin. (2) din Codul de procedură civilă

M.Of. 72

În vigoare
Versiune de la: 27 Ianuarie 2017
13. Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este inadmisibilă. În acest sens, cu privire la criticile de neconstituţionalitate care vizează art. 1 alin. (1) şi art. 4 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 94/2000, se arată că prin acestea, în realitate, se urmăreşte, pe de o parte, completarea textului de lege în sensul recunoaşterii posibilităţii retrocedării proprietăţilor fundaţionale ale cultelor religioase, iar, pe de altă parte, interpretarea modalităţii în care se stabileşte calitatea de persoană îndreptăţită la retrocedare; or, aceste aspecte excedează competenţei Curţii Constituţionale, întrucât vizează fie modificarea şi completarea legii, fie aplicarea şi interpretarea acesteia.