§ 11. - Decizia 618/2016 [R/R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 alin. (1) şi (9) şi art. 4 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România, precum şi art. 1.202 din Codul civil din 1864 şi art. 328 alin. (2) din Codul de procedură civilă

M.Of. 72

În vigoare
Versiune de la: 27 Ianuarie 2017
7. Referitor la neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 1.202 din Codul civil din 1864 şi ale art. 328 alin. (2) din Codul de procedură civilă se susţine că instituirea unei prezumţii legale absolute, care nu permite nicio dovadă contrară, cum este şi prezumţia de lucru judecat, afectează însăşi ideea de "dreptate", menţionată de art. 1 alin. (3) din Constituţie ca valoare supremă garantată într-un stat de drept. În acest sens se arată că instanţele de judecată (Decizia civilă nr. 147/A din 13 noiembrie 2013, pronunţată de Curtea de Apel Cluj - Secţia I civilă, rămasă irevocabilă prin Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia I civilă nr. 3.332 din 27 noiembrie 2014) au reţinut în mod irevocabil că, la momentul preluării abuzive a bunurilor revendicate, Fondul Bisericesc Ortodox Român al Bucovinei, antecesor al actualei fundaţii bisericeşti, nu avea în patrimoniul său un drept de proprietate deplină asupra bunurilor deţinute, ci un drept de administrare, corespunzător proprietăţii publice. Analizând "întregul context istoric existent la data preluării", instanţele de judecată au statuat că, în absenţa titlurilor de intabulare (documente extrem de vechi, aşa cum relevă menţiunile referitoare la data intabulării, nedepuse de reclamanţi), menţionarea Fondului Bisericesc Ortodox Român al Bucovinei în foaia de proprietate a colii funciare nu creează prezumţia de proprietate "deplină", "directă", fiind posibil ca Fondul să fi fost doar un proprietar "util", având doar folosinţa bunului înscris, similar unui drept de administrare. Aceasta deoarece, în înţelesul Codului civil austriac, incident în Bucovina la data înscrierii dreptului Fondului bisericesc asupra bunurilor revendicate, proprietatea asupra unui bun imobiliar putea fi împărţită între "proprietarul direct" (care avea drept asupra substanţei lucrului) şi "proprietarul util" (al cărui drept purta asupra foloaselor lucrului). Invocând excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor legale ce reglementează prezumţiile legale absolute, se tinde la o "reexaminare" a prezumţiei de lucru judecat născută din deciziile de speţă anterior menţionate, prin invocarea unor "elemente noi", de natură a proba existenţa dreptului de proprietate în favoarea sa, respectiv un contract de vânzare încheiat la Viena în data de 13 iunie 1870, "în temeiul Legii nr. 20/1868" între "visteria împărătească" şi Fondul Bisericesc Greco-Ortodox Bucovinean, act juridic în baza căruia a fost înscris dreptul de proprietate al Fondului în cartea funciară, complinind în acest fel inexistenţa titlului de intabulare.