§ 241. - Decizia 617/2017 [R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1, art. 2, art. 3, art. 4, art. 5, art. 6, art. 7, art. 8, art. 10 şi art. 11 din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite, precum şi a legii în ansamblul său

M.Of. 553

În vigoare
Versiune de la: 3 Iulie 2018
223. Faptul că aceste contracte de credit, ce fac obiectul cauzelor aflate pe rolul instanţei judecătoreşti a quo care au sesizat Curtea în aceste dosare, au fost încheiate înainte de intrarea în vigoare a noului Cod civil este relevant în examinarea admisibilităţii excepţiei având ca obiect dispoziţiile art. 11 din Legea nr. 77/2016. Curtea reţine că, potrivit primei teze a acestuia, dispoziţiile Legii nr. 77/2016 se aplică şi contractelor de credit aflate în derulare la momentul intrării sale în vigoare, iar, potrivit celei de-a doua teze a art. 11, Legea nr. 77/2016 se aplică acelor contracte de credit încheiate după data intrării sale în vigoare. Aşa fiind, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 11 teza a doua din Legea nr. 77/2016 urmează a fi respinsă ca inadmisibilă, întrucât acestea vizează contracte încheiate după intrarea în vigoare a Legii nr. 77/2016 şi, implicit, a noului Cod civil.