§ 210. - Decizia 617/2017 [R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1, art. 2, art. 3, art. 4, art. 5, art. 6, art. 7, art. 8, art. 10 şi art. 11 din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite, precum şi a legii în ansamblul său

M.Of. 553

În vigoare
Versiune de la: 3 Iulie 2018
201. Prevederile art. 1 din Legea nr. 77/2016 circumscriu sfera de aplicabilitate a acestei legi - raporturile juridice şi persoanele ce cad sub incidenţa acesteia, respectiv se aplică raporturilor juridice dintre consumatori şi instituţiile de credit, instituţiile financiare nebancare sau cesionarii creanţelor deţinute asupra consumatorilor, precum şi celor în care creanţa creditorului izvorând dintr-un contract de credit este garantată cu fideiusiunea şi/sau solidaritatea unuia sau mai multor codebitori sau coplătitori. Consumatori sunt persoanele definite de Ordonanţa Guvernului nr. 21/1992 privind protecţia consumatorilor, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 208 din 28 martie 2007, şi Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între profesionişti şi consumatori, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 543 din 3 august 2012. Aceste dispoziţii se completează cu prevederile art. 10 din Legea nr. 77/2016, potrivit cărora "va fi stinsă orice datorie a debitorului faţă de creditor, acesta din urmă neputând solicita sume de bani suplimentare. De dispoziţiile prezentului articol beneficiază şi codebitorul sau fideiusorul care a garantat obligaţia debitorului principal". Totodată, Curtea observă că, prin Decizia nr. 565 din 19 septembrie 2017, nepublicată la data pronunţării prezentei decizii*, a constatat că art. 1 din Legea nr. 77/2016 nu contravine niciunui text constituţional invocat, acesta stabilind doar sfera de aplicare a legii supuse controlului de constituţionalitate, respectiv a raporturilor juridice dintre consumatori şi instituţiile de credit, instituţiile financiare nebancare sau cesionarii creanţelor deţinute asupra consumatorilor. Mai mult, acest text nici măcar nu stabileşte obiectul legii, obiect care se conturează începând cu art. 3 din lege.