§ 13. - Decizia 617/2017 [R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1, art. 2, art. 3, art. 4, art. 5, art. 6, art. 7, art. 8, art. 10 şi art. 11 din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite, precum şi a legii în ansamblul său

M.Of. 553

În vigoare
Versiune de la: 3 Iulie 2018
10. Având cuvântul, domnul avocat Stan Tîrnoveanu solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate ca devenită inadmisibilă, având în vedere Decizia nr. 623 din 25 octombrie 2016, în care au fost formulate critici de neconstituţionalitate similare celor din prezentele cauze, raportat la aceleaşi temeiuri constituţionale, precum şi Decizia nr. 638 din 27 octombrie 2016, paragrafele 19-22, prin care Curtea Constituţională a arătat că nu mai poate fi pusă în discuţie constituţionalitatea unor prevederi legale care au format deja obiectul controlului de constituţionalitate şi a căror neconstituţionalitate, totală sau parţială, a fost deja constatată de către instanţa de contencios constituţional.