§ 39. - Decizia 615/2019 [R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 100 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor
M.Of. 949
În vigoare Versiune de la: 27 Noiembrie 2019
21. Într-adevăr, Curtea observă că norma supusă controlului, reglementând sancţiuni disciplinare alternative şi distincte, cu consecinţe diferite asupra raportului de serviciu în care este implicat magistratul [pornind de la cea mai uşoară sancţiune (avertismentul), continuând cu sancţiunea care produce efecte asupra indemnizaţiei de încadrare (diminuarea cu până la 20% pe o perioadă de până la 6 luni) şi sancţiunea cu efecte asupra locului muncii (mutarea pentru o perioadă de până la un an la o altă instanţă sau la un alt parchet), apoi sancţiunea gravă care înlătură temporar magistratul de la exercitarea atribuţiilor legale (suspendarea din funcţie pe o perioadă de până la 6 luni), pentru a culmina cu sancţiunea cea mai gravă, cu efecte definitive asupra raportului de serviciu (excluderea din magistratură) ], nu prevede criterii concrete pe baza cărora instanţa de disciplină - Secţia Consiliului Superior al Magistraturii - sau instanţa judecătorească - Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători poate dispune una dintre aceste măsuri disciplinare. Însă, stabilind că acestea se aplică judecătorilor şi procurorilor, "proporţional cu gravitatea abaterilor", în mod implicit norma face trimitere la criterii precum natura abaterii (care variază de la manifestările care aduc atingere onoarei sau probităţii profesionale ori prestigiului justiţiei la desfăşurarea de activităţi publice cu caracter politic sau manifestarea convingerilor politice în exercitarea atribuţiilor de serviciu, de la refuzul nejustificat de a îndeplini o îndatorire de serviciu la absenţe nemotivate de la serviciu, în mod repetat sau care afectează în mod direct activitatea instanţei ori a parchetului etc.) sau conduita persoanei supuse procedurii disciplinare, sub aspectul imputabilităţii faptei, al repetitivităţii sale, al existenţei mai multor sancţiuni disciplinare etc. Cu alte cuvinte, deşi legea nu prevede expres criterii în funcţie de care instanţa disciplinară să stabilească aplicarea sau refuzul aplicării uneia dintre măsurile disciplinare alternative, prin utilizarea sintagmei "proporţional cu gravitatea abaterilor", norma condiţionează aplicarea sancţiunii (care variază ca intensitate şi consecinţe juridice asupra raportului de serviciu) de întrunirea circumstanţelor care determină un anumit grad de gravitate a abaterii, circumstanţe pe care instanţa disciplinară le constată şi le consemnează în actul de aplicare a sancţiunii. Curtea constată, aşadar, că legiuitorul transferă individualizarea sancţiunii disciplinare către Secţia Consiliului Superior al Magistraturii şi instanţa judecătorească, oferindu-le acestora posibilitatea unei individualizări judiciare.