§ 37. - Decizia 615/2019 [R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 100 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor
M.Of. 949
În vigoare Versiune de la: 27 Noiembrie 2019
19. În materie disciplinară, potrivit jurisprudenţei Curţii (a se vedea Decizia nr. 1.675 din 15 decembrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 112 din 19 februarie 2010, şi prin Decizia nr. 1.243 din 22 septembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 915 din 22 decembrie 2011), decizia de sancţionare trebuie să fie supusă unor condiţii care "au ca scop asigurarea stabilităţii raporturilor de muncă, a desfăşurării acestora în condiţii de legalitate şi a respectării drepturilor şi îndatoririlor ambelor părţi ale raportului juridic de muncă". În acelaşi timp, aceste condiţii "sunt menite să asigure apărarea drepturilor şi intereselor legitime ale salariatului, având în vedere poziţia obiectiv dominantă a angajatorului în desfăşurarea raportului de muncă. Aplicarea sancţiunilor disciplinare şi, în mod special, încetarea raportului de muncă din voinţa unilaterală a angajatorului sunt permise cu respectarea unor condiţii de fond şi de formă riguros reglementate de legislaţia muncii, în scopul prevenirii eventualelor conduite abuzive ale angajatorului." Prin deciziile mai sus amintite, Curtea a subliniat că menţiunile şi precizările pe care în mod obligatoriu trebuie să le conţină decizia de aplicare a sancţiunii disciplinare au rolul, în primul rând, de a-l informa concret şi complet pe salariat cu privire la faptele, motivele şi temeiurile de drept pentru care i se aplică sancţiunea, inclusiv cu privire la căile de atac şi termenele în care are dreptul să constate temeinicia şi legalitatea măsurilor dispuse din voinţa unilaterală a angajatorului. De asemenea, Curtea a precizat că "angajatorul, întrucât deţine toate datele, probele şi informaţiile pe care se întemeiază măsura dispusă, trebuie să facă dovada temeiniciei şi legalităţii acelei măsuri, salariatul putând doar să le combată prin alte dovezi pertinente. Astfel, menţiunile şi precizările prevăzute de textul de lege sunt necesare şi pentru instanţa judecătorească, în vederea soluţionării legale şi temeinice a eventualelor litigii determinate de actul angajatorului".