§ 9. - Decizia 614/2019 [R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 32 alin. (1) din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii

M.Of. 87

În vigoare
Versiune de la: 6 Februarie 2020
5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul acesteia susţine, în esenţă, că din modul de redactare a normei nu se poate stabili cu claritate dacă, într-o ipoteză precum cea reţinută de legiuitor, când persoanele sancţionate contravenţional au oprit executarea lucrărilor, dar nu s-au conformat în termen celor dispuse prin procesul-verbal de constatare a contravenţiei, instanţa sesizată va avea posibilitatea să dispună o altă soluţie decât cea expresă şi limitativă prevăzută de textul criticat, respectiv: "a) încadrarea lucrărilor în prevederile autorizaţiei; b) desfiinţarea construcţiilor realizate nelegal." Se apreciază că, dimpotrivă, din interpretarea literară a textului, respectiv gramaticală, unica concluzie ce se poate trage, ţinând cont de faptul că legiuitorul a înţeles să folosească sintagma "pentru a dispune", este aceea că soluţia ce poate fi pronunţată de instanţă este strict limitată la cele două variante prevăzute de textul criticat, respectiv "a) încadrarea lucrărilor în prevederile autorizaţiei;" şi "b) desfiinţarea construcţiilor realizate nelegal."