§ 33. - Decizia 614/2019 [R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 32 alin. (1) din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii
M.Of. 87
În vigoare
Versiune de la: 6 Februarie 2020
25. Referitor la critica potrivit căreia măsura desfiinţării bunului/construcţiei reprezintă o veritabilă ingerinţă în dreptul la "un bun", prin Decizia nr. 1.123 din 8 septembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 795 din 9 noiembrie 2011, Curtea a statuat că art. 44 din Constituţie referitor la garantarea dreptului de proprietate stabileşte că limitele şi conţinutul acestuia sunt stabilite prin lege, iar alin. (7) al aceluiaşi text constituţional prevede că dreptul de proprietate obligă la respectarea sarcinilor privind protecţia mediului şi la respectarea celorlalte sarcini care, potrivit legii sau obiceiului, revin proprietarului. De asemenea, din jurisprudenţa Curţii Constituţionale şi din cea a Curţii Europene a Drepturilor Omului se desprinde ideea că dreptul de proprietate nu este unul absolut, ci comportă unele limitări, care trebuie să păstreze un echilibru între interesul general şi interesul privat al cetăţenilor. În acest sens sunt, spre exemplu, Decizia Curţii Constituţionale nr. 144 din 25 martie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 419 din 11 mai 2004, şi hotărârile Curţii Europene a Drepturilor Omului din 23 septembrie 1982, pronunţată în Cauza Sporrong şi Lonnroth împotriva Suediei, din 28 octombrie 1999, pronunţată în Cauza Brumărescu împotriva României, şi din 21 aprilie 2005, pronunţată în Cauza Basoukou împotriva Greciei.