Nou § 47. - Decizia 613/2024 [R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. IV şi V din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 29/2017 pentru modificarea art. 1 alin. (1) lit. g) din Ordonanţa Guvernului nr. 64/2001 privind repartizarea profitului la societăţile naţionale, companiile naţionale şi societăţile comerciale cu capital integral sau majoritar de stat, precum şi la regiile autonome şi pentru modificarea art. 1 alin. (2) şi (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 109/2011 privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice

M.Of. 1154

În vigoare
Versiune de la: 12 Decembrie 2025
34. Tot pe cale jurisprudenţială s-a stabilit, cu valoare de principiu, că semnificaţia noţiunii de previzibilitate depinde într-o mare măsură de conţinutul textului despre care este vorba şi de domeniul pe care îl acoperă, precum şi de numărul şi de calitatea destinatarilor săi. Principiul previzibilităţii legii nu se opune ideii ca persoana în cauză să fie determinată să recurgă la îndrumări clarificatoare pentru a putea evalua, într-o măsură rezonabilă în circumstanţele cauzei, consecinţele ce ar putea rezulta dintr-o anumită faptă. Este, în special, cazul profesioniştilor, care sunt obligaţi să dea dovadă de o mare prudenţă în exercitarea profesiei lor, motiv pentru care se aşteaptă din partea acestora să acorde o atenţie specială evaluării riscurilor pe care aceasta le prezintă. Având în vedere principiul aplicabilităţii generale a legilor, Curtea de la Strasbourg a reţinut că, deşi ar fi de dorit, formularea acestora nu poate prezenta o precizie absolută, având în vedere şi necesitatea de asigurare a supleţei normei juridice, supleţe care însă nu poate să afecteze previzibilitatea legii. Una dintre tehnicile standard de reglementare constă în recurgerea mai degrabă la categorii generale decât la liste exhaustive. Astfel, numeroase legi folosesc, prin forţa lucrurilor, formule mai mult sau mai puţin vagi, a căror interpretare şi aplicare depind de practică. Oricât de clar ar fi redactată o normă juridică, în orice sistem de drept, există un element inevitabil de interpretare judiciară. Nevoia de elucidare a punctelor neclare şi de adaptare la circumstanţele schimbătoare va exista întotdeauna. Aşadar, deşi certitudinea este extrem de dezirabilă, aceasta ar putea antrena o rigiditate excesivă, or, legea trebuie să fie capabilă să se adapteze schimbărilor de situaţie. Aşa fiind, rolul decizional conferit instanţelor urmăreşte tocmai înlăturarea dubiilor ce persistă cu ocazia interpretării normelor (a se vedea, de exemplu, Decizia nr. 717 din 29 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 216 din 23 martie 2016, paragrafele 30 şi 31, şi Decizia nr. 534 din 2 iulie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1172 din 3 decembrie 2020, paragraful 25).