§ 5. - Decizia 612/2022 [R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 188 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe

M.Of. 465

În vigoare
Versiune de la: 26 Mai 2023
3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului autoarei excepţiei, care solicită admiterea acesteia. În acest sens, arată, în esenţă, că textul de lege criticat încalcă dispoziţiile art. 16 şi 44 din Constituţie, deoarece, deşi prevăzută în cuprinsul Directivei 2004/48/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 29 aprilie 2004 privind respectarea drepturilor de proprietate intelectuală, posibilitatea de dezdăunare alternativă a titularului dreptului de autor încălcat prin utilizarea ilicită a fost transpusă în mod greşit în cadrul textului de lege criticat. Astfel, în loc să reglementeze despăgubirea sub forma unei sume forfetare, care să fie stabilită în funcţie de criterii obiective, în cazul în care nu se poate stabili prejudiciul suferit de către titularul dreptului de autor încălcat, legiuitorul român a prevăzut plata triplului sumelor ce ar fi fost legal datorate pentru tipul de utilizare ce a făcut obiectul faptei ilicite. În ceea ce priveşte acordarea despăgubirilor sub forma triplului sumelor ce ar fi fost legal datorate pentru tipul de utilizare ce a făcut obiectul faptei ilicite, se arată că în acest mod se creează o discriminare între autorii faptei ilicite constând în încălcarea drepturilor de autor sau a drepturilor conexe de autor, faţă de autorii unor fapte ilicite de drept civil comun, unde despăgubirea pentru paguba suferită prin fapta ilicită trebuie să includă pierderea efectiv suferită de titularul dreptului încălcat. De asemenea, se susţine că există o inegalitate de tratament juridic şi între autori ai faptei ilicite constând în încălcarea drepturilor de autor sau a drepturilor conexe, în funcţie de împrejurarea posibilităţii de a proba câştigul nerealizat de către persoanele prejudiciate prin fapta ilicită, precum şi între autorul faptei ilicite, pe de o parte, şi titularul dreptului de autor încălcat, pe de altă parte, care se îmbogăţeşte cu triplul sumei ce ar fi fost legal datorată.