§ 44. - Decizia 612/2022 [R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 188 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe

M.Of. 465

În vigoare
Versiune de la: 26 Mai 2023
38. De altfel, Curtea reţine că prevederile art. 188 alin. (2) din Legea nr. 8/1996, republicată, reprezintă transpunerea în legislaţia internă a dispoziţiilor Directivei 2004/48/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 29 aprilie 2004 privind respectarea drepturilor de proprietate intelectuală. În conformitate cu art. 13 din această directivă, la stabilirea daunelor-interese, autorităţile judecătoreşti: a) "iau în considerare toate aspectele necesare, cum ar fi consecinţele negative suferite de partea prejudiciată, inclusiv câştigul nerealizat, orice beneficiu fără justă cauză realizat de contravenient şi, dacă este cazul, alte elemente în afara factorilor economici, cum ar fi prejudiciul moral cauzat titularului dreptului prin încălcarea drepturilor sale" - [reglementare identică cu cea cuprinsă în art. 188 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 8/1996], sau, ca alternativă, b) "pot hotărî, dacă este cazul, să fixeze o sumă forfetară pentru daunele-interese, pe baza unor elemente cum ar fi cel puţin valoarea redevenţelor sau a drepturilor care ar fi fost datorate în cazul în care contravenientul ar fi cerut autorizaţia de a utiliza dreptul de proprietate intelectuală respectiv" - [similar art. 188 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 8/1996].