§ 99. - Decizia 61/2024 [A] în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile privind interpretarea dispoziţiilor art. 43 şi art. 90 din Legea nr. 567/2004, ale art. 8^1 şi 10^1 din Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 181/2007, precum şi ale art. 31 alin. (8) din Legea-cadru nr. 153/2017

M.Of. 1274

În vigoare
Versiune de la: 18 Decembrie 2024
39. S-a apreciat, în această opinie, că nu ar putea fi reţinute susţinerile potrivit cărora, în absenţa unei reglementări exprese în Legea nr. 567/2004 a studiilor superioare drept condiţie a încadrării grefierilor arhivari, nu se poate promova în funcţia de grefier arhivar cu studii superioare, chiar dacă grefierul arhivar cu studii medii a absolvit studii juridice superioare şi a susţinut şi a promovat examenul de promovare corespunzător, legal postul neputând fi transformat în sensul solicitat, deoarece potrivit alin. (4) al art. 31 din Legea-cadru nr. 153/2017, în situaţia în care nu există un post vacant, promovarea personalului plătit din fonduri publice în funcţii, grade sau trepte profesionale se va face prin transformarea postului din statul de funcţii în care acesta este încadrat într-unul de nivel imediat superior.