§ 68. - Decizia 61/2024 [A] în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile privind interpretarea dispoziţiilor art. 43 şi art. 90 din Legea nr. 567/2004, ale art. 8^1 şi 10^1 din Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 181/2007, precum şi ale art. 31 alin. (8) din Legea-cadru nr. 153/2017

M.Of. 1274

În vigoare
Versiune de la: 18 Decembrie 2024
12. Prin cererea de chemare în judecată reclamantul a solicitat obligarea pârâtelor Curtea Militară de Apel Bucureşti şi Direcţia Instanţelor Militare (prin Ministerul Apărării Naţionale) la emiterea unei decizii de încadrare în funcţia de grefier arhivar cu studii superioare, care să cuprindă drepturile salariale prevăzute de lege pentru această categorie, conform anexei nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017, obligarea pârâtelor la repararea prejudiciului creat prin neacordarea drepturilor financiare de care ar fi trebuit să beneficieze începând cu luna august 2023 (ca urmare a promovării examenului de trecere din funcţia de grefier arhivar cu studii medii în cea de grefier arhivar cu studii superioare), respectiv la plata pentru fiecare lună a drepturilor cuvenite până la data emiterii deciziei de salarizare menţionate anterior, sumă care să fie actualizată cu indicele de inflaţie şi la care să fie aplicată dobânda legală penalizatoare calculată de la data exigibilităţii fiecărei obligaţii lunare de plată până la data plăţii efective.