§ 125. - Decizia 61/2024 [A] în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile privind interpretarea dispoziţiilor art. 43 şi art. 90 din Legea nr. 567/2004, ale art. 8^1 şi 10^1 din Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 181/2007, precum şi ale art. 31 alin. (8) din Legea-cadru nr. 153/2017

M.Of. 1274

În vigoare
Versiune de la: 18 Decembrie 2024
55. Este de observat că, spre deosebire de condiţiile de admisibilitate a sesizării în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile circumscrise prevederilor art. 519 din Codul de procedură civilă, în procedura reglementată de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 nu mai este prevăzută condiţia noutăţii chestiunii de drept ce se solicită a fi lămurită. Totodată, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie poate fi sesizată şi de către completele de judecată învestite cu soluţionarea cauzelor în primă instanţă sau în calea de atac, fiind eliminată condiţia sesizării doar de către completele de judecată ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, ale curţilor de apel sau ale tribunalelor care sunt învestite cu soluţionarea cauzelor în ultimă instanţă.